fbpx
logo

Feerie in campul cu maci

Ședința foto în câmpul cu maci… E una dintre dorințele de pe lista tuturor fotografilor…Și era musai de bifat… Întotdeauna o locație nouă trebuie analizată înainte de a ajunge cu clienții ( mai ales dacă acestia au copii mici). Drept urmare am luat ștrumfii din dotare, aparatul foto si una bucată soț și le-am promis o experiență de neuitat. Tot drumul până la locație le-am tot explicat cât de minunați sunt macii și ce mulți vor fi, iar copiii erau super încantați de noua noastră aventură. Visam toate cadrele și le aveam bine stabilite…. Aveam să îi pun să alerge în lanul cu flori… iar eu să surprind bucuria de pe fața lor.

Hai că nu vă mai povestesc chiar toate posingurile….că n-are rost… Vă plictisesc …. Ajung la câmpul cu maci (aproape scuturați, printre altele) si descopăr un câmp de rapiță (sper să nu grșesc denumirea plantei)…un soi de buruieni prin care îți trebuia drujba să le tai ca să intri printre ele…Se încâlciseră precum câlții … Iau băncuța în spate și dau să intru, de parcă eram la război, în așa zisul lan cu maci…Serios…eram precum Ștefan cel Mare călare pe cal, îmi lipsea doar paloșul cu care să îmi croiesc drum printre inamicul rapiță… După mine, entuziasmată, restul oștirii, de la mic la mare. Până am ajuns într-o zonă oarecum ok (călcată de alți voievozi fotografi care veniseră înaintea mea)…tricourile albe ale băieților erau praf! Patate de sus până jos cu un soi de bulion… Așa am aflat și eu că rapița patează  :))) Tricourile erau noi, iar “bulionul” nu a ieșit la spălat .

Plouase încontinuu în ultima lună… Clar e că pământul nu era uscat. Mi-am luat o scară cu mine, în ideea să mă urc pe scară și să o fotografiez pe Andra întinsă pe spate, printre maci…Ideea picase, dar noroc de scară…Am putut să o așez pe scară, desculță, să nu se vadă pantofiorii noi plini cu noroi.

Am avut și baloane cu heliu, cumpărate special pentru ședința foto…Trei dintre ele s-au spart până la locație…Iar cu celelalte trei am reușit să facem trei cadre până vântul le-a atins de rapiță și au bubuit. 😊

Acum, să fiu sincera, le-am promis o experiență și au avut una pe care nu o vor uita sigur. Iar fotografiile pentru mine sunt minunate, că doar sunt ai mei copii și nu au cum să fie decât frumoși. Dar am ținut să vă scriu povestea pentru cei care vor spune “ Wow! Vreau si eu cu bebelușul meu!”… Pentru ședințe foto cu copii mici trebuie să găsim o locație mai “cuminte” și mai “ domestică”, din care să nu ieșim zgâriați și cu hainele agătate si pătate. 😊

  • Foto Baby memories - Maci (1)
  • Foto Baby memories - Maci (2)
  • Foto Baby memories - Maci (3)
  • Foto Baby memories - Maci (4)
  • Foto Baby memories - Maci (5)
  • Foto Baby memories - Maci (6)
  • Foto Baby memories - Maci (7)
  • Foto Baby memories - Maci (8)
  • Foto Baby memories - Maci (9)
  • Foto Baby memories - Maci (10)
  • Foto Baby memories - Maci (11)
  • Foto Baby memories - Maci (12)
  • Foto Baby memories - Maci (13)
  • Foto Baby memories - Maci (14)
  • Foto Baby memories - Maci (15)
  • Foto Baby memories - Maci (16)
  • Foto Baby memories - Maci (17)
  • Foto Baby memories - Maci (18)
  • Foto Baby memories - Maci (19)
  • Foto Baby memories - Maci (20)
  • Foto Baby memories - Maci (21)
  • Foto Baby memories - Maci (22)
  • Foto Baby memories - Maci (23)
  • Foto Baby memories - Maci (24)
  • Foto Baby memories - Maci (25)
  • Foto Baby memories - Maci (26)
  • Foto Baby memories - Maci (27)
  • Foto Baby memories - Maci (28)
  • Foto Baby memories - Maci (29)
  • Foto Baby memories - Maci (30)
  • Foto Baby memories - Maci (31)
  • Foto Baby memories - Maci (32)
  • Foto Baby memories - Maci (33)
  • Foto Baby memories - Maci (34)
  • Foto Baby memories - Maci (35)

In Portfolios